In satul Todiresti din raionul Anenii Noi timpul s-a oprit in loc. Elevii de la scoala de meserii din localitate invata in manuale inca din perioada sovietica iar utilajul are aproape trei decenii. Profesorii sunt si ei majoritatea trecuti de varsta de pensionare.

In scoala profesionala din Todiresti aproape 90 de elevi invata meseria de tencuitor, cusatoreasa, tractorist si lacatus auto. Acestia sunt nevoiti sa deprinda meseria pe utilaj tehnic depasit sau cu ajutorul unor panouri grafice scrise in alfabetul chirilic.

Sistemul de invatamant secundar nu este atractiv nici pentru profesori. Putini tineri se aventureaza sa vina in sat sa lucreze. Mihai Catan are 75 de ani si activeaza in scoala profesionala din Todiresti mai bine de 14 ani. Nu a fost la cursuri de perfectionare niciodata.

Profesorul are mai multi colegi de varsta sa si recunoaste ca din cauza manualulelor si a utilajelor vechi tinerii absolventi intampina dificultati la angajare. Realitatea este alta decat la Todiresti.

Drept urmare, potrivit Ministerului Educatiei 30 la suta din numarul total de someri sunt absolventi ai scolilor profesionale. 

Ministerul spune ca statul cheltuie mai multi bani pentru instruirea elevilor in scolile profesionale decat in colegii sau universitati.