Trei azeri suspectati de rapirea a doua persoane au fost retinuti de ofiterii Departamentului Servicii Operative.

Potrivit politiei, victimele celor trei au devenit un turc si un azer. Acestia se aflau intr-un apartament din Chisinau cand cei trei indivizi au dat buzna in locuinta, i-au amenintat cu arma, i-au batut si apoi i-au bagat cu forta intr-o masina, ducandu-i pe teritoriul unei piete din Chisinau. Politistii spun ca suspectii voiau sa-si intimideze victimele pentru ca acestea sa renunte la afacerile legate de comertul in pietele din capitala. Pe marginea acestui caz a fost deschis dosar penal, iar vinovatii risca sa faca cel putin 7 ani de inchisoare.