Politia a anuntat ca are cativa suspecti in cel de-al doilea caz de maltratare cu fierul de calcat, produs ieri la Anenii-Noi, dar spune ca deocamdata nu ofera detalii. Doi indivizi mascati au ars cu fierul de calcat un cuplu din Floreni, furand apoi din locuinta acestora 150 de euro. Infractiunea a avut loc la patru zile dupa ce o femeie din Ruseni, si fiul acesteia in varsta de 7 ani, au fost supusi acelorasi torturi. Procurorii cred ca in ambele cazuri au actionat aceiasi indivizi.
Politia a fost anuntata de primarul satului Floreni, Mihai Golban. El spune ca a aflat ca sotii Gospodari au fost maltratati de la fiica acestora.
Potrivit organelor de drept, infractorii ar fi intrat in casa familiei Gospodari la ora doua noaptea si ar fi sustras 150 de euro. Cand au vazut ca sotii refuza sa le dea mai multi bani, cei doi hoti l-au batut pe barbat, iar pe femeie au ars-o cu fierul de calcat.
Victimele au fost transportate la spitalul din Anenii Noi. Femeia a suferit grave arsuri pe tot corpul, iar barbatul are maxilarul fracturat. Procuratura din Anenii Noi a deschis un dosar penal.


