Ne programam la medic direct de pe calculator. Este posibil si in Moldova, in cele mai multe dintre centrele medicale din tara. Totusi metoda veche de inregistrare, cea prin telefon, va ramane, la fel, valabila. Metoda este o premiera pentru tara noastra.
Daca vreti sa faceti o programare la medicul de familie, de acasa, prin internet, atunci trebuie sa accesati acest link: https://sia.amp.md
..iar apoi sa faceti urmatorii pasi.
Dupa care, pe ecran vor fi afisate toate orele de audienta ale medicului de familie selectat.
Totusi metoda veche de programare prin telefon, dar si cea directa, adica la registratura institutiei medicale, vor ramane in continuare valabile. Am mers astazi la Centrul medicilor de familie din sectorul Ciocana ca sa vedem cum decurge procesul. Aici la registratura se afla doua femei. Ambele ne-au spus ca au facut cursuri ca sa inteleaga sistemul.
"A fost greu, dar ne-am adaptat. Acum totul introducem in calculator "
Multi dintre pacienti s-au aratat reticenti fata de schimbari.
"Eu oricum, nu am calculator acasa."
"Am internet, dar parca nu sunt sigura ca inregistrarea va fi facuta. Daca sunam e mai sigur."
Cei care nu-si vor gasi numele in baza de date a sistemului online trebuie sa-si sune medicul de familie, ca sa le fie completata fisa electronica. Programarea online la medic face parte din sistemul informational automatizat in medicina. Valoarea totala a proiectului este de 19 milioane de lei.