Mai multe persoane s-au prezentat astazi la Comisariatul Centru din Chisinau pentru a primi o explicatie si pentru a-si recupera coletele sechestrate. In zadar, insa. Nimeni nu a iesit sa le dea un raspuns. Oamenii sunt indignati pentru ca au ramas fara cadouri la nunta sau fara electrocasnicele pentru care au muncit in Italia.


Acest sofer transporta de mai bine de un an colete din Italia. Dupa ce a trecut vama, el a fost oprit pe traseul Ialoveni- Chisinau, iar bunurile i-au fost sechestrate. Motivul invocat de politisti este contrabanda.

Potrivit soferului, oamenii urmau sa-si primeasca coletele astazi. Ajunsi la fata locului, ei au constatat ca remorca cu pachete nu mai era si ca acestea ar fi fost transportate la comisariat. Acolo, insa, oamenii nu au putut sa-si vada coletele si au asteptat in zadar sa le vorbeasca cineva.

Solicitat de PRO TV, seful directiei investigarea fraudelor, Gabriel Tiganasu, a spus ca vinovat de sechestrarea coletelor se face soferul Vasile Talmaci. Potrivit lui Tiganasu, acesta nu a declarat in totalitate bunurile transportate, printre care se afla si marfa ce ii apartinea. Valoarea pachetelor sechestrate urmeaza a fi stabilita de catre Serviciul Vamal. Daca soferul va fi gasit vinovat de contrabanda, el risca raspundere administrativa sau penala.