Caz socant in raionul Glodeni. Patru copii, cu varstele cuprinse intre 2 si 9 ani, au fost lasati fara supraveghere pentru o saptamana de mama lor. Copiii au stat singuri acasa fara mancare si incalzire, transmite postul TVPrim.


Micutii locuiau cu mama lor in satul Butesti, raionul Glodeni. Femeia i-a parasit pentru o saptamana fara vreo explicatie. Sora mai mare, in varsta de 9 ani, trebuia sa aiba grija de fratii ei mai mici. Copiii au fost gasiti de catre cativa politisti si asistenti sociali lihniti de foame si murdari. Acestia au fost plasati intr-un centru comunitar, de unde, insa, au fost ulterior luati inapoi acasa.

Desi autoritatile spun ca stiu de situatia copiilor, acestia fiind adesea batuti de parintii lor care consuma abuziv alcool, totusi i-au permis femeii sa-i ia inapoi acasa. Aceasta insa urmeaza sa fie monitorizata de catre autoritatile publice locale.