O familie din Ialoveni s-a trezit peste noapte fara brazii din fata casei, pe care-i crestea de 12 ani. Stapanii spun ca nu au auzit nimic, dar sunt surprinsi ca hotii au disparut fara urma cu cei trei pomi, care aveau o inaltime de trei metri.
Sotii Iacovlev au avut dis-de-dimineata marea surpriza sa gaseasca doar cioturile din cei trei brazi, care se inaltau in fata casei lor. Ei spun ca cineva le-a taiat pomii noaptea trecuta, insa nu auzisera nimic suspect.
Si vecinii afirma ca nu au auzit cand hotii au taiat brazii.
Proprietara sustine ca a adus molizii, acum 12 ani, din Crimeea. Si cum familia nu avea copii, in tot acest timp a avut mare grija de ei.
Femeia s-a plans la politie si spera ca va afla unde au disparut pomii.
Politia din Ialoveni a inceput sa investigheze cazul, incercand sa stabileasca un cerc de suspecti. Oamenii legii insa afirma ca abia maine vor putea oferi detalii in legatura cu acest caz.


