Un tanar de 32 de ani din Moldova se zbate intre viata si moarte intr-un spital din Franta dupa un tragic accident rutier. Medicii i-au cerut mamei sa semneze un act prin care tanarul sa fie deconectat de la aparate. Indurerata si disperata, insa, familia tanarului vrea cu orice pret sa-l aduca acasa viu. Problema e, insa, ca Moldova nu are un avion special dotat pentru transportarea pacientilor imobilizati, iar sa inchirieze unul de la francezi e peste puterile lor.
Accidentul s-a produs la sfarsitul lunii martie pe o sosea din nordul Frantei. Sergiu era la volan, iar alaturi iubita sa, insarcinata in luna a cincea. In spate – o alta pereche de tineri moldoveni.
Tatiana CIOBANU, IUBITA LUI SERGIU, prin skype, din Franta: „Ne deplasam cu 80 de km/h, cand brusc a inceput o ploaie cu grindina. Sergiu a pierdut controlul volanului, iar masina a ajuns pe contrasens unde o alta masina care venea pe banda respectiva ne-a lovit.”
Toti au fost raniti, dar intrucat lovitura a fost in partea in care se afla soferul, Sergiu a suferit cel mai mult. El a ajuns imediat in coma, iar Tatiana a pierdut copilul.
Tatiana CIOBANU, IUBITA LUI SERGIU prin skype, din Franta: “Eu mi-am pierdut memoria nu-mi amintesc nimic, decat franturi, dar am mai trecut printr-un soc cand am aflat ca nu mai am copilul, iar Sergiu e in coma.”
Dupa aproape doua luni de coma indusa si o operatie complicata la cap, Sergiu si-a revenit, dar traieste numai cu ajutorul aparatelor. Medicii au recomandat familiei sa inceteze sa mai spere ca Sergiu va trai.
Maria DOBRIN, MAMA prin skype, din Israel: “Mi-au cerut de doua ori sa semnez ca sa fie deconectat de la aparate. Dar cum sa fac eu lucrul acesta?”
Familia, insa, vrea sa-l aduca acasa cu orice pret.
Maria DOBRIN, MAMA prin skype, din Israel: “Voi lasa lucrul ca sa fiu alaturi de el...”
Problema, este, insa, ca Sergiu ar putea rezista doar 6 ore pe drum, iar asta inseamna ca trebuie adus cu avionul. Moldova, insa, nu are un aparat de zbor specializat pentru transportarea pacientilor la distante mari. Elocopterul de care dispune poate zbura doar pana in Ucraina si Romania. De doua luni, rudele lui Sergiu au batut la o multime de usi.
Alexandru DOBRIN, FRATE: “Eu am fost si la ambasada ”
Ministerul Sanatatii a anuntat ca nu le poate le poate oferi decat o ambulanta, cheltuielile pentru drum si cazarea specialistilor urmand a fi achitate de familie. Dar intrucat riscul este destul de mare oamenii vor sa inchirieze un avion din Franta. Acest lucru este, insa, peste puterile lor.
Pentru cei care vor sa ajute familia lui Sergiu:
Beneficiar: Dobrin Maria BC Moldova Agroindbanc S.A Branch Cantemir
SWIFT: AGRNMD2X
in euro ACCOUNT MD55AG000000023112296292
in USD MD88AG000000023112296280
in Lei 22522179020

