O femeie din Chisinau a decis sa nasca acasa, fara asistenta medicala, iar din cauza complicatiilor la nastere, fatul a murit. Medicii spun ca daca pacienta venea la spital, copilul putea fi salvat. Cazul este cercetat de politie.


Nasterea a avut loc in seara zilei de 29 martie. Femeia de 30 de ani astepta primul ei copil. Dupa cum spun medicii, fatul se dezvolta normal, iar nasterea a venit la timp. Chiar daca era la prima sarcina femeia a decis sa nasca acasa, fara asistenta medicala. Cand a inceput travaliul, insa, s-a dovedit ca fatul avea prezentare pelviana, adica iesea cu posteriorul. Dupa cateva ore de chinuri, femeia a nascut un copil mort. Sotul femeii a chemat imediat salvarea, care a putut doar sa constate decesul fatului.

Femeia a fost dusa la spital, unde medicii i-au acordat primul ajutor. Ei spun ca viata ei se afla in afara pericolului, pacienta, insa, are o trauma psihologica. Fatul a fost dus la morga pentru autopsie. Medicii-legisti au constatat ca moartea bebelusului a survenit din cauza asfixierii mecanice a copilului in caile de nastere. Altfel spus bebelusul s-a sufocat in corpul mamei. La randul sau, medicii de la maternitate spun ca daca pacienta venea la spital, ea avea toate sansele sa nasca un copil viu si sanatos.

Acest caz este investigat de politie. Oamenii legii spun ca acum incearca sa dea de moasa care a asistat femeia la nastere. Daca ei vor gasi o legatura intre actiunile mamei si a moasei cu moartea copilului, acestea ar putea risca un dosar penal.