Caz cutremurator in localitatea Navarnet, raionul Falesti. Un barbat, care de cativa ani si-a violat propria fiica, lasand-o insarcinata, a fost condamnat la 18 ani de inchisoare.


Despre incest s-a aflat abia acum, cand copilul are deja un an si noua luni, iar tatal a fost condamnat deja de judecatoria locala. Si procurorii care au anchetat cazul spun ca au aflat despre infractiune in urma cu circa un an. Intreaga familie s-a temut sa vorbeasca despre drama pe care o traia de frica tatalui. Acesta si-a amenintat sotia si copiii ca-i va ucide daca vor povesti cuiva.

Fata, pe care o vom numi in continuare Elena si, din motive lesne de inteles nu ii vom da numele adevarat, avea doar 14 ani atunci cand tatal sau a violat-o pentru prima data. Ea spune ca nu a vorbit despre infioratoarea drama pe care a trait-o pentru ca tatal a amenintat-o cu moartea atat pe ea, cat si pe ceilalti membri ai familiei.

Dupa ce s-a aflat despre acest caz, a iesit la iveala faptul ca barbatul o violase si pe sora mai mare a Elenei, un copil care provine dintr-o alta casatorie a mamei. Pana atunci nimeni nu a banuit ce li se intampla celor doua fete. Mama spune ca a aflat despre incest doar dupa ce a constatat ca fiica sa a ramas insarcinata si era in luna a cincea. Si pana atunci i s-a parut ca sotul sau este un tata exemplar.

Desi barbatul a fost condamnat la 18 ani, primarul satului Navarnet spune ca acesta merita o pedeapsa mai aspra.

Procurorii spun ca au aflat despre infractiune de la o ruda a victimei. In timpul anchetei nu s-a putut constata de cate ori a fost violata fata. Barbatul condamnat la 18 ani de privatiune de libertate se afla acum la un penitenciar din Balti.