Pe langa acuzatia de omor, Ion Soltoianu este cercetat si pentru santaj. El este invinuit ca a amenintat cu moartea un om de afaceri, obligandu-l sa cedeze unor ucraineni o parte din actiunile pe care le detinea la o firma. Procurorii au anuntat ca acest dosar a fost deja trimis in instanta. Avocatul lui Ion Soltoianu nu a comentat, deocamdata, acuzatiile.



Procuratura anunta ca incidentul a avut loc in urma cu trei ani, in capitala. Impreuna cu un fost politist, Ion Soltoianu ar fi santajat proprietarul unei firme sa-i cedeze partenerului ucrainean de afaceri 5 procente din actiuni, pentru ca acesta sa detina pachetul majoritar. Acestea valorau aproape un sfert de milion de lei.


Firma, care avea ca activitate jocurile de noroc, a fost preluata, astfel, de ucraineni. Investigatiile au durat 3 ani, iar dosarul a fost expediat deja in instanta.


Ion Soltoianu mai are un dosar in care este cercetat pentru santaj. Este vorba despre un incident produs in urma cu 8 luni. Un barbat s-a plans ca Soltoianu l-a batut si l-a obligat sa-i restituie niste bani. Avocatul lui Soltoianu nu a comentat inca cele doua dosare. Sportivul este cercetat acum si pentru ca a ucis un fost politist la o teresa din centrul capitalei.