Ion Soltoianu s-a predat de buna voie colaboratorilor de politie si nu intentiona sa fuga din Moldova. Declaratia a fost facuta de avocatul sportivului suspectat ca l-ar fi ucis pe Ion Stratulat.


Solicitat de Pro TV, Petru Ursu a mai mentionat ca Soltoianu pledeaza nevinovat. In acelasi timp, avocatul suspectului a confirmat ca clientul sau a tras in Ion Stratulat.

Amintim ca Ion Soltoianu a fost retinut ieri la Varnita, localitate situata la frontiera administrativa cu zona transnistreana. Soltoianu recunoaste ca l-a impuscat pe fostul politist Ion Stratulat, dar spune ca s-a aflat in legitima aparare. La fel ca si in cazul omorului pe care l-a comis in urma cu 8 ani intr-un cazinou din capitala.

In prezent luptatorul este cercetat penal pentru omor si risca detentie pe viata.