Succes rasunator pentru Moldova la Campionatul Mondial de powerlifting. Echipa noastra a ocupat primul loc pe echipe, cu 60 de medalii de aur cucerite in cele 2 zile de competitie. La proba individuala, titlul de campion mondial l-a obtinut ucraineanul Rinat Zaripov. Campionatul mondial s-a desfasurat la Chisinau, acest lucru fiind o premiera.

Cei mai puternici sportivi din lume au concurat la Chisinau, in sala unui teatru. Peste 200 de sportivi din 13 tari s-au intrecut la 2 categorii: echipat si neechipat. Una dintre concurente, Valentina Bulgac, in varsta de doar 14 ani, a castigat titlul la juniori. Ea spune ca inainte de competitii asculta indemnul antrenorului, care este:

Valentina BULGAC, CAMPIOANA CATEGORIA JUNIORI: “Roaga-te la Dumnezeu si tine pumnii strans ca o sa fie totul bine. ”

Campion mondial absolut a devenit Rinat Zaripov, din Ucraina. 

Vicecampion mondial la powerlifting a devenit rusul Maxim Tihonov, iar podiumul a fost completat de belgianul Emerich van Hale. Cu toate acestea, Moldova s-a bucurat de succes la intrecerea pe echipe. Greii moldoveni au cucerit in total 60 de medalii de aur, in cele 2 zile de competitii si au cucerit titlul de cea mai buna natiune. 

Campionatul mondial de powerlifting s-a desfasurat in Moldova pentru prima data. Responsabile de organizarea turneului au fost Federatia mondiala de powerlifting fara droguri si federatia nationala.