Mai multi angajati de la Apa Canal Edinet sunt suspectati ca ar fi cauzat intreprinderii prejudicii in valoare de 1,5 milioane de lei. Ministerul de Interne a anuntat astazi ca persoane cu functii inalte ar fi conectat ilegal un agent economic la furnizorul de apa. Conducerea "Apa Canal" nu a raspuns inca la aceste acuzatii.
Potrivit Ministerului de Interne, ilegalitatea a fost comisa in urma cu jumatate de an. Un agent economic din satul Gordinestii-Noi din Edinet s-a adresat societatii ”Apa Canal” din raion cu cererea de a fi conectat la apa pentru a iriga terenuri agricole. Fiind conectat ilegal, agentul economic a folosit aproape 60 de mii de tone de apa, cam tot atat cat cheltuie capitala in timp de 6 ore. Urmeaza sa stabileasca acum daca agentul economic a platit apa consumata si daca banii nu au ajuns in buzunarul functionarilor.
La mijlocul lunii septembrie, furnizorul de apa s-a adresat consiliului raional cu rugamintea de a majora tarifele pentru apa, motivand ca are pierderi. Acum o saptamana, Ministerul de Interne a deschis dosar penal pe marginea acestui caz.
Conducerea intreprinderii ”Apa Canal” din Edinet nu a fost de gasit pentru a comenta aceste acuzatii.


