Traiesc ca pe un butoi de pulbere. Cele 7 gospodarii din Climautii de Jos, Soldanesti, afectate de alunecari de teren, se asteapta la ce e mai rau in orice moment. Oamenii spun ca valul de pamant a ajuns foarte aproape de casele lor. Deocamdata doar doua case au fost evacuate, pentru celelalte Guvernul urmeaza sa aloce bani. Astazi premierul Iurie Leanca a vizitat localitatea.


Oamenii s-au plans oficialilor ca se asteapta ca in orice moment pamantul s-o ia la vale peste casele lor. 


Aceasta femeie a ramas fara casa dupa ce un val de pamant a venit peste ea. Acum familia ei a fost evacuata in alta casa insa nici asa femeia nu este multumita.


Familia Costin s-a pomenit cu pamantul in poarta dupa ce toamna trecuta, din cauza ploilor, au avut loc alunecari de teren. Acum ei au nevoie de o locuinta noua, dar se plang ca un angajat al Agentiei de Stat Cadastru le-a evaluat casa la peste 160 de mii de lei, insa le-au fost alocati 120 de mii de lei. Oamenii spun ca autoritatile raionale ar fi comunicat intentionat Guvernului o suma mai mica. Acesti bani nu sunt suficienti pentru casa care-si planificasera sa o cumpere.


Dupa ce si-au spus oful, oamenii l-au invitat pe premier la masa.


Primarul comunei sustine ca doua familii din cele 7 care locuiesc in zona cu risc de alunecare au fost deja evacuate si urmeaza sa fie facuta evaluarea locuintelor pentru ca familiile sa-si poata procura alte case.


Premierul a declarat ca la urmatoarea sedinta a Executivului urmeaza sa fie discutat acest subiect. Astfel, familiile vor primi bani in calitate de compensatie sau ca sa-si poata procura alte case.


Alunecarile de teren in Climautii de Jos au inceput in luna octombrie 2013, iar acum cateva zile noi valuri de pamat au avansat spre casele oamenilor.