Compania Trans Cargo Terminal SRL, parte a Grupului Trans-Oil (TOG), a finalizat proiectul de extindere a terminalului de export cerealier din Portul International Liber Giurgiulesti. Acum Trans Cargo Terminal va avea capacitatea de incarcare de peste 1.000 de tone de produse cerealiere pe ora, pe nave maritime destinate transportarii de pana la 8.000 de tone, precum si pe barje fluviale. Astfel, datorita acestor investitii, a fost atinsa cea mai inalta rata a de transbordare a produselor cerealiere printre terminalele din regiune. Inaugurarea a avut loc joi, 10 noiembrie, in cadrul unui eveniment festiv.
Datorita acestor investitii vor creste substantial capacitatile, si va exista posibilitatea de a fi atrasi noi clienti, a mentionat presedintele TOG, Vaja Jhashi. „Datorita cresterii substantiale a capacitatilor avem posibilitatea de a atrage clienti noi si, în acelasi timp, de a permite grupului nostru de companii si clientilor deja existenti, sa mareasca volumele destinate transbordarii. Proiectul de extindere a constat în constructia unei dane aditionale cu iesirea spre Dunare, a unui siloz cu capacitatea de stocare de 12.000 de tone, a unui debarcader cu adâncimea corespunzatoare, precum si în instalarea echipamentului de încarcare de înalta capacitate”, a spus Vaja Jhashi.
El a precizat ca pentru realizarea acestui proiect au fost investiti aproximativ 6 milioane de dolari. „Pentru realizarea acestui proiect au fost investiti aproximativ 6 milioane de dolari, fiind create si 30 de locuri de munca permanente aditionale. Datorita extinderii terminalului capacitatea totala de stocare va atinge cifra de 70.000 tone si o va înregistra o crestere a capacitatii de transbordare de la 300.000 tone pâna la 800.000 tone anual, ceea ce este echivalent cu aproximativ 75% din exportul anual de produse cerealiere a Republicii Moldova”, a declarat Vaja Jhashi, potrivit unui comunicat de presa al Grupului Trans-Oil.
Thomas Moser, Directorul General al Societatii Danube Logistics SRL - companie ce opereaza si administreaza Portul International Liber Giurgiulesti, de asemenea a apreciat noile investitii si a accentuat rezultatele acestora. „Felicitam compania Trans Cargo Terminal cu ocazia extinderii terminalului cerealier. Capacitatile sporite vor asigura de acum încolo, ca majoritatea exporturilor de produse cerealiere moldovenesti catre pietele internationale sa se produca direct din Republica Moldova”, a spus Thomas Moser.
Prezent la inaugurare, ministrul Economiei si Comertului Octavian Calmâc s-a aratat impresionat de modul în care s-a dezvoltat infrastructura Portului Giurgiulesti. „Sunt convins ca acum 11 ani, când discutam despre dezvoltarea acestui acest port, erau foarte putini optimisti. Nu doar investitorii si rezidentii, dar chiar si noi eram destul de pesimisti pentru ca pe de o parte era problema de infrastructura, pe de alta parte de finante. Dar am gasit cu sprijinul institutiilor financiare internationale sa dezvoltam aceasta infrastructura”, a declarat oficialul.
Totodata, ministrul Calmâc a remarcat importanta dezvoltarii infrastructurii Portului Giurgiulesti pentru toata economia Republicii Moldova. „Aceasta infrastructura nu este importanta dar pentru regiunea de Sud, dar pentru toata economia. Cerealele reprezinta o buna parte a exportului Republicii Moldova. Noi exportam sute de mii de tone de cereale si asta (Portul) este poarta noastra catre întreaga lume. Noi exportam atât spre Vest cât si spre Est”, potrivit lui Octavian Calmâc.
De asemenea, ambasadorul SUA la Chisinau James Pettit a aratat ca proiectul de extindere a terminalului de export cerealier finalizat de Compania Trans Cargo Terminal va contribui la dezvoltarea ramurii cerealiere. „Este important sa existe persoane cu viziuni, entuziaste care pot sa convinga investitorii, bancile ca sa investeasca în asemenea loc. Si acest obiectiv are capacitatea de a dubla exporturile de cereale din Republica Moldova pentru a dezvolta în continuare ramura”, a declarat diplomatul.
Aditional exportului de cereale în vrac, care în mai mare parte sunt livrate pe pietele din regiunea mediteraneana, cantitati semnificative de produse cerealiere din Moldova sunt exportate prin intermediul Portului International Liber Giurgiulesti în containere maritime catre Asia, a mai anuntat grupul.
Pe parcursul primelor 10 luni ale anului 2016, unsprezece companii locale au expediat peste 60.000 de tone de grâu în containere maritime spre tari precum Malaezia, Myanmar si Indonezia.
Portul International Liber Giurgiulesti este unicul port din Republica Moldova amplasat pe sectiunea maritima a râului Dunare. Pentru mai multe informatii accesati www.gifp.md.
*Acest articol este un produs comercial.


