Pana la Paste, pe mormantul lui Grigore Vieru va fi instalat un monument. Cel putin asta spune familia, care a venit la cimitir, astazi, cand se implinesc 3 ani de la moartea poetului. Putini insa au venit sa-i aduca un omagiu. Pe langa rude, au fost vazuti doar cativa scriitori si oficiali.

Deja de trei ani Grigore Vieru nu mai este printre noi. Rudele spun ca nici pana astazi nu s-au obisnuit sa traiasca fara el.

 

Pe an ce trece tot mai putini oameni vin sa-l comemoreze pe poet. Dintre oficiali, la cimitir au fost astazi doar deputatul Mihai Godea, primarul Dorin Chirtoaca si cativa consilieri. Cei care au venit la mormant si-au adus aminte cateva poezii. 

 

Desi spune ca stie multe poezii de-ale lui Grigore Vieru, primarul capitalei si-a amintit cu greu o strofa.

 

Matusa Ioana din Ialoveni vine in fiecare an la mormantul poetului. Ea are trei autografe si stie pe de rost aproapte toate poeziile lui Grigore Vieru.

 

La trei ani de la moartea poetului, pe mormantul lui Grigore Vieru sta o cruce de lemn, iar placa de beton a fost acoperita cu mocheta verde.

 

Familia poetului spune ca instalarea monumentului a intarziat din lipsa de bani. Potrivit familiei, pe lespede este sculptat un inger si bustul poetului.

 

Grigore Vieru a murit pe 18 ianuarie 2009 intr-un accident de circulatie. Masina in care se afla s-a izbit violent de un panou publicitar.