Un sofer a lovit cu masina trei tinere care traversau regulamentar strada si a parasit locul accidentului. Politia a reusit sa-l retina numai datorita unui taximetrist, care a fost martor la accident si a urmarit masina acestuia timp de jumatate de ora prin oras. Fetele au ajuns la spital, doua dintre ele sunt in stare grava.


Cele trei tinere se intorceau acasa, impreuna cu alte colege, de la un antrenament de dans. In momentul in care traversau strada Calea Iesilor pe trecerea de pietoni, ele au fost lovite de o masina de marca Wolkswagen.

Intamplarea a facut ca martor al accidentului sa fie si un sofer de taxi. Atunci cand a vazut ca Wolkswagenul paraseste locul accidentului, acesta a anuntat politia si l-a urmarit timp de jumatate de ora prin oras.

La indicatiile taximetristului, politistii au putut lua urma Wolkswagenului si in mai putin de ora l-au retinut pe soferul acestuia. Intre timp, fetele accidentate au fost transportate la spital, una dintre ele - la Urgenta, iar celelalte doua la spitalul de copii Valentin Ignatenco. Una dintre tinerele aduse aici a refuzat spitalizarea, avand o contuzie in zona bratului. Cealalta se afla in sectia de reanimare, cu multiple traumatisme. Desi starea ei este grava, medicii afirma ca viata fetei nu este in pericol.

Politia a deschis o ancheta. Soferul va fi cercetat pentru tamponarea pietonilor si pentru eschivarea de la raspundere prin parasirea locului accidentului.