Descindere a Interpolului cu arme si pumni pe o strada din capitala. Nu este un caz real, ci o secventa de film inregistrata aseara. Deja de 2 saptamani, in Moldova se filmeaza pelicula "Se cauta o mama". Aici lucreaza o echipa formata din romani si basarabeni, iar 3 actori straini cu renume au fost invitati special pentru a juca in filmul moldovenesc.
Desi dureaza cateva secunde, in spatele ei stau ore bune de pregatiri si zeci de oameni care lucreaza de zor.
Filmul ilustreaza drama unui copil de 5 ani, abandonat de mama sa care pleaca in Italia si ajunge prostituata. Nimerind intr-o retea de trafic de fiinte umane, ea incearca sa-si vanda fiul, insa nu reuseste.
Ulterior, femeia este omorata, iar fiul ei, Pavalas, ajunge sa fie infiat de o familie din strainatate. Astfel, producatorii filmului vor sa atentioneze publicul asupra realitatii din prezent.
Vedeta scenei de aseara, dar si unul dintre actorii invitati din strainatate, este Vas Blackwood, renumit pentru rolurile din "Jocuri, poturi si focuri de arma" si "Un meci pe cinste".
In filmul moldovenesc, Blackwood interpreteaza rolul unui politist de la Interpol, trimis in Moldova pentru a captura o retea de traficanti.
Filmarile nu au fost lipsite de incidente. Chiar inainte de a incepe scena, patronul unui bar din apropiere a tinut sa-si arate ospitalitatea.
Actorul Vas Blackwood a privit cu regret situatia, insa spune ca Moldova nu e o exceptie. Li se intampla tot timpul sa fie intrerupti.
Pe platoul de filmare este si actorul canadian Michael Ironside. El joaca rolul unui canadian casatorit cu o moldoveanca, care doreste sa infieze copilul.
In film mai apare si actorul american de origine italiana Paulo Seganti. Regizorul spune ca actorii straini nu s-au lasat prea mult rugati sa vina in Moldova, si ca ei vor conferi o nuanta deosebita peliculei.
In afara de cei trei actori invitati de peste hotare, pelicula are in distributie doar tineri actori moldoveni. In rolul principal este actrita teatrului "Mihai Eminescu", Ina Surdu. Potrivit realizatorilor, pelicula are un buget de circa 400 de mii de euro si va aparea pe micile ecrane in primavara anului viitor.


