Cu 24 de pasageri la bord, trenul Chisinau-Odesa a pornit astazi din gara dupa o pauza de 4 ani. Dar nu oricum, garnitura a fost petrecuta de mai multi oficiali printre care si premierul Vlad Filat. Circulatia trenului spre Odesa prin regiunea transnistreana a fost intrerupta acum 4 ani deoarece administratia regiunii solicita Chisinaului plata pentru tranzit.
Premierul Vlad Filat a ajuns la gara la ora 6.30, cand afara inca nu se zorise de ziua. Unul din putinii pasageri s-a plans pe lipsa statiilor si pretul mare la bilete.
Nu numai premierul a venit sa petreaca trenul. Aproape toti angajatii garii imbracati la patru ace au venit dis-de-dimineata pe peron. Printre primii pasageri a fost si ambasadorul Ucrainei la Chisinau.
De la eveniment a lipsit insa ministrul Transporturilor, responsabil de caile Ferate.
Astazi pe ruta Chisinau-Odesa au calatorit doar 25 de pasageri, desi capacitatea trenului cu 5 vagoane este de 425. Trenul va pleca zilnic din Chisinau la 7 dimineata si va ajunge la Odesa la ora 12. Pasagerii vor trece controlul vamal si de graniceri pe segmentul transnistrean al hotarului cu Ucraina.
Circulatia trenului Chisinau-Odesa prin regiunea transnistreana a fost intrerupta in 2006, cand Tiraspolul a acapart segmentul de cale ferata si a cerut taxa pentru tranzit.


