Un bebelus de o luna a fost imunizat din greseala cu vaccinul impotriva gripei de tip nou, interzis copiilor. Fetita se simte bine deocamdata, insa parintii se tem ca efectele ar putea aparea oricand. Administratia policlinicii unde a fost comisa greseala a refuzat sa discute cu echipa PRO TV.


Maria are o luna si o saptamana si a fost dusa in urma cu doua zile la policlinica nr. 12 din Buiucani pentru a fi vaccinata impotriva hepatitei virale. Mama fetitei spune ca asistenta medicala i-a administrat bebelusului, din greseala, vaccinul impotriva virusului de tip nou, interzis copiilor. Micuta a fost internata in spitalul nr. 1 din capitala si dupa 12 ore parintii au aflat ca, de fapt, copilului i s-a administrat un vaccinul impotriva gripei pandemice.

Directorul-adjunct la policlinica nr. 12 din sectorul Buiucani a refuzat sa discute cu echipa PRO TV. Micuta Maria este internata la Centrul Mamei si al Copilului, la insistenta parintilor. Medicii care o supravegheaza sustin ca fetita este sanatoasa, iar vineri ar putea fi externata.

Potrivit parintilor, asistenta care i-a administrat vaccinul bebelusului a fost concediata, insa administratia policlinicii nu a dorit sa discute cu noi pentru a confirma sau infirma stirea. Parintii sunt decisi sa mearga si in instanta pentru a-i trage la raspundere pe cei care nu au reactionat prompt la aceasta situatie.