Tragedia s-a produs noaptea trecuta. Puscariasul avea 21 de ani si fusese condamnat pentru ca a omorat un copil de cinci ani. Ministrul Justitiei spune ca actiunile gardianului care a tras sunt perfect legale.


Detinutul a iesit din celula sa la ora 3 si 10  minute, dar tentativa de evadare a esuat din  start, pentru ca a fost observat de gardienii  care se aflau la post.

Desi gardianul se afla la o distanta de  aproape 200 de metri, glontele a nimerit sub  clavicula detinutului. Puscariasul in varsta  de 21 de ani a murit pe loc.

Autoritatile au refuzat sa spuna cine este  gardianul care a impuscat detinutul, iar  accesul echipei noastre pe teritoriul  penitenciarului nu fost permis.

Vestea s-a raspandit dimineata printre  locuitorii din regiune.

Potrivit Departamentului Institutii  Penitenciare, detinutul care a fost ucis,  fusese condamnat la 11 ani de inchisoare  pentru ca a omorat un copil de 5 ani. El a  ajuns la puscaria de la Lipcani cand avea 17  ani. Ulterior acesta a evadat din inchisoare, dar a fost prins la scurt timp si transferat la  Pruncul. Detinutul urma sa fie eliberat peste  5 ani. Serviciul de presa al Procuraturii  Generale a anuntat ca pe acest caz a fost  deschisa o ancheta penala si urmeaza sa  stabileasca exact cum a fost ucis detinutul.