Toate cele sase persoane aflate la bord, cetateni ucraineni, au decedat.
Potrivit Administratiei de Stat a Aviatiei Civile, aparatul efectua o misiune umanitara sub egida Fortelor Unite din Afganistan. Potrivit Reuters, elicopterul ar fi fost doborat de fortele talibane. In prezent ASAC a initiat negocieri cu autoritatile aeronautice din Afganistan pentru participarea reprezentantilor din Moldova la efectuarea investigatiilor.


