Un barbat a ajuns la spital dupa ce microbuzul in care se afla s-a izbit violent de o masina de teren. Impactul s-a produs in jurul orei 8 dimineata, la intersectia strazilor Mihai Eminescu si Bucuresti din capitala.
Martorii spun ca soferul microbuzului de pe ruta 129 se deplasa regulamentar. Potrivit politiei, in momentul coliziunii in maxi-taxi se aflau 20 de pasageri.
Dintre acestia, numai un barbat, in varsta de 64 de ani, a fost ranit. El s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral. Politia cerceteaza cazul pentru a stabili care sofer se face vinovat.


