Reprezentantii Primariei Chisinau s-au gandit sa formeze o noua sectie in cadrul administratiei municipale care sa aiba grija ca pe strazile din oras sa nu se formeze ambuteiaje si blocaje de circulatie. In ce mod va face acest lucru Primaria inca nu stie, dar vrea sa se inspire din experienta unor capitale europene.


La sedinta primariei s-a anuntat ca noul departament se va ocupa de fluidizarea traficului prin oras. Asta inseamna ca pe unele strazi noua structura va micsora sau mari periodic frecventa de schimbare a culorilor semaforului, iar pe portiunile destinate transportului public va permite, la necesitate, si accesul transportului privat.

Nu se stie deocamdata cand va fi creata la Primarie noua sectie care va asigura “unda verde” transportului din oras. La prima faza a proiectului, reprezentantii Primariei urmeaza sa stabileasca de cati angajati va avea nevoie noua structura, ce costuri va implica formarea ei si perioada de cand ar putea incepe sa functioneze.