Au innebunit castanii. Mai exact, vara care nu se da dusa i-a facut sa infloreasca din nou. S-a intamplat pe o alee din orasul Ialoveni. Asta chiar daca frunzele copacilor sunt deja ruginii.

Centrul orasului Ialoveni a inflorit la propriu. De cateva zile, castanii de pe aleea de langa Primarie au dat in floare pentru a doua oara in acest an. Florile pot fi vazute printre frunzele uscate ale copacilor.


Oamenii spun ca demult nu au mai vazut castani infloriti in septembrie. 

Specialistii spun ca acesta este un fenomen anormal si se datoreaza temperaturilor ridicate din aceasta perioada. Desi suntem in plina toamna, vara nu vrea sa plece. Pentru maine si intreaga saptamana viitoare meteorologii au prognozat maxime de pana la 31 de grade, iar minimele vor fi de pana la 15 grade. Vremea se va raci abia la mijlocul acestei luni cand site-urile meteo arata ca vom avea temperaturi de pana la 21 de grade Celsius.