Vestea ca s-au despartit a uimit intreaga tara. Aparitiile lor in scena faceau furori peste tot unde mergeau. Ne mandream cu ei, doi mici dansatori, cu un viitor care parea atat de mare. Dar, nu a fost sa fie. Cuplul Ionela Tarus si Mihai Ungureanu nu mai exista. A fost o decizie extrem de grea, pe care au trebuit sa o ia parintii Ionelei. Urmariti un reportaj realizat impreuna cu Acasa in Moldova.

Sala de dans a devenit a doua lor casa inca de cand aveau varsta de 3 ani, iar la scurt timp au participat la primul concurs, in Bulgaria, fiind cei mai mici participanti.

De atunci lumea nu-i mai numea altfel decat micii dansatori-minune. De cateva luni, insa, Ionela si Mihai nu mai danseaza impreuna... Decizia a fost luata de parintii Ionelei.  

Acum, Ionela si Mihai se vad doar la scoala. Baiatul, care a ramas la clubul Gloria, si-a gasit o alta partenera de dans.  

Despartirea, nu a afectat relatia dintre parintii celor doi copii.

Ionela a inchis dupa ea usa spre lumea dansului sportiv, care i-a lasat amintiri frumoase, o garderoba cu tinute scenice si o multime de medalii. 



Totusi, dupa ce a plecat de la clubul Gloria, Ionela nu-si gasea locul, asa ca astazi, ea este din nou pe ringul de dans, doar ca deja pe altul.