Pe Victoria am cunoscut-o cu totii, in decembrie, in cadrul campaniei Daruiesti si Castigi. Atunci, micuta isi numara inapoi zilele pe care le mai avea de trait. Stia ca o asteapta un final trist, pentru ca familia sa nici nu visa sa poata strange cei 50 de mii de euro necesari pentru transplant. Dar de Craciun, sute de mii de telespectatori i-au dat sansa la viata. Au pus mana de la mana, colectand, astfel, o parte din suma necesara. 30 de mii de euro au venit din partea fostului premier Vlad Filat.


Cu jumatate de an in urma, Victoria era sigura ca povestea ei de viata se va incheia curand. Era slabita de o povara prea grea pentru un copil – ciroza hepatica.


Pana si micul ei jurnal ascundea numai desene sumbre. 



Parintilor si bunicilor li se rupea inima. Timp de noua ani au fost condamnati sa o vada suferind, fara sa o poata ajuta.  Saraci cum sunt, nici nu indrazneau sa viseze ca ar putea gasi 50 de mii de euro necesari pentru un transplant de ficat. 


Prima mica speranta a aparut in ochii Victoriei dupa ce, in decembrie, PRO TV a difuzat un reportaj despre ea. Impresionati, mii de oameni au inceput sa doneze bani.

La Causeni s-a organizat chiar un concert de caritate. 


In ajun de Craciun, pe scena de la Daruiesti si Castigi, Victoria a inteles ca oamenii i-au dat o sansa la viata. Ea a primit un cec cu aproape 300 de mii de lei, bani adunati din sms-urile trimise de telespectatori. 


Fostul premier, Vlad Filat, a venit si el cu un dar neasteptat. 


Ulterior, Filat si-a asumat si cheltuielile de transport si cazare la Bucuresti. Iar acum o saptamana Victoria a luat cursa spre Bucuresti, fiind anuntata ca pentru ea s-a gasit un donator. 


Prima incercare a esuat, parintii copilului care urmau sa-i doneze ficatul s-au razgandit pe ultima suta de metri. Noaptea trecuta, insa, Victoria a primit in sfarsit o noua viata, de la un copil de varsta ei.