Un jet de apa puternic a tasnit la zeci de metri inaltime. S-a intamplat in timp ce muncitorii de la Apa-Canal testau un apeduct proaspat construit. Soferii au profitat de fantana arteziana de pe carosabil si si-au spalat masinile... pe gratis.

Jetul de apa a tasnit la intersectia strazilor Ion Creanga cu Belinschi, in jurul orei 13:00. Acesta a fost atat de puternic incat s-a ridicat la aproape 30 de metri. Asa ca toti soferii care circulau pe alaturi si-au spalat automobilele pe gratis. 


Zeci de trecatori s-au oprit pentru a admira privelistea. Iar cei care locuiesc in preajma isi fac griji ca vor trebui sa suporte cheltuieli in plus.


Apa a curs continuu mai bine de o ora. Apoi un muncitor a oprit scurgerea. Acesta a refuzat sa vorbeasca in fata camerelor.


Totul s-a intamplat in timp ce inginerii de la Apa-Canal testau noul apeduct, ce urmeaza sa fie dat in exploatare, in cateva luni.


Furnizorul spune ca va suporta singur pierderea, intrucat apa scursa nu era destinata sa ajunga in locuinte.