Un angajat al Politiei de Frontiera, care a urcat beat la volan, a provocat un accident de circulatie pe viaduct. Acesta a lovit violent un automobil care circula regulamentar. Incidentul a fost surprins de camerele de bord instalate intr-un automobil care se deplasa in aceeasi directie.
Potrivit portalului point.md, care a postat imaginile, accidentul a avut loc in aceasta dupa amiaza. Politistii spun ca soferul care a provocat accidentul se afla in stare de ebrietate si conducea cu viteza sporita. Oamenii legii mentioneaza ca imediat dupa accident soferul a fost dus la sectia de politie unde a trecut testul de alcoolemie, care a identificat in sangele barbatului 1,29 promile de alcool. Chiar si asa soferul a spus ca nu a consumat o picatura de alcool si ca nu isi recunoaste vina.
Sursa, care citeaza canal3, noteaza ca in masina care a provocat accidentul se mai aflau doi barbati care, de asemenea, nu au avut de suferit. Chiar daca purtau uniforma acestia spun ca nu se aflau intr-o misiune de serviciu.
Potrivit Politiei de Frontiera, barbatul implicat in accident era angajat al institutiei lor si lucra in calitate de sofer mai bine de 5 ani. Pe acest caz a fost pornita o ancheta de serviciu. De asemenea, acestia urmeaza sa stabileasca daca si pasagerii erau politisti.
Daca vor fi gasiti vinovati acestia risca sa fie demisi din functie.


