Ghilda vinificatorilor din Moldova a anuntat oficial ca va dona Japoniei 28 de mii de sticle de vin rosu. Se considera ca bautura ajuta la neutralizarea efectelor radiatiei. Medicii moldoveni spun insa ca doza maxima recomandata este un pahar pe zi, la cina.


Doua containere cu vin rosu vor merge in Japonia in zonele in care radiatia a atins cote inalte. Presedintele Ghildei vinificatorilor din Moldova sustine ca astfel au dorit sa faca un gest de solidaritate fata de poporul nipon.

Vinul a fost selectat cu multa atentie, pentru a fi cel mai eficient in lupta cu radiatia.

Medicii spun ca, intr-adevar, vinul rosu minimalizeaza efectele radiatiei, insa nu poate inlocui preparatele medicamentoase. Potrivit medicilor, un pahar de vin rosu la cina este doza optima pentru o zi.

Moldovenii stiu sigur va vinul rosu le va prii japonezilor, intrucat altul mai bun ca el nu-i pe lume.

Deocamdata, nu se stie cand va ajunge vinul moldovenesc in Japonia, deoarece acesta trebuie mai intai dus in Ucraina, de unde urmeaza a fi transportat cu avionul spre zonele afectate de radiatie din Japonia.