La 40 de zile de la moartea lui Sorin Paciu, procurorii refuza sa spuna daca a fost efectuata o expertiza balistica a armei din care s-a tras la vanatoarea din 23 decembrie. Iar aceasta expertiza este, probabil, cea mai importanta proba din dosarul impotriva singurului suspect in acest caz, Gheorghe Cretu. Pentru a afla cum se face o expertiza balistica si ce sanse avem sa aflam cine a tras in Paciu, am apelat la expertii din cadrul ministerului de Interne, care, desi nu s-au ocupat de acest caz, ne-au oferit niste raspunsuri.

Pentru necunoscatori, precizam din start ca pustile de vanatoare sunt de doua feluri - cu teava ghintuita si cu teava lisa, adica neteda. Desi in Republica Moldova este interzis vanatul cu pusca ce are teava ghintuita, unii incalca legea, spun expertii. Totusi, expertiza balistica in cazul acestei arme este mai simpla - dupa ce s-a tras din ea, atat pe tubul de cartus, cat si pe glonte raman urme.

In plus, conform legii, cei care procura astfel de pusti sunt in baza de date a Ministerului de Interne. Si asta pentru ca, la procurarea armei, se efectueaza trageri experimentale, iar urmele lasate sunt scanate si inregistrate. Nu acelasi lucru se poate spune, insa, despre pusca cu teava lisa.

Asa ca, in cazul in care presupunem ca la vanatoarea din 23 decembrie s-au folosit astfel de pusti, expertiza balistica este mai complicata. Numai tuburile de cartuse ridicate de la locul incidentului, in cazul in care au fost ridicate, si gloantele scoase din victima, nu le-ar fi spus nimic expertilor. 

Asadar, expertii ar putea ajunge la o concluzie in cazul in care au tuburile de cartus, glontele si armele tuturor celor care au fost la vanatoare. In urma tragerilor experimentale, s-ar putea dovedi din ce pusca s-a tras glontele care l-a nimerit pe Sorin Paciu.

Un martor care a participat la vanatoarea din Padurea Domneasca si care a preferat sa ramana anonim declara ca Gheorghe Cretu, singurul suspect in dosarul Paciu, avea o arma de vanatoare cu 5 cartuse. Noi l-am rugat pe presedintele colectivului de vanatori din comuna Bubuieci sa ne arate o astfel de arma, care costa circa 2 mii de Euro.

Acelasi martor anonim al incidentului din Padurea Domneasca, spune ca Sorin Paciu ar fi fost impuscat cu un cartus cu 3 alice, care, potrivit vanatorilor este extrem de periculos, avand o putere mare de nimicire. Solicitati de noi, expertii in balistica spun ca un astfel de cartus poate provoca mai multe rani. Medicii care l-au operat pe Sorin Paciu au declarat anterior ca acesta avea 8 rani in abdomen.

Expertii in balistica din cadrul Ministerului de Interne spun ca nu au fost chemati in Padurea Domneasca, pentru a ridica probe de la locul unde a fost impuscat Sorin Paciu.

Totusi, la scurt timp dupa ce Sergiu Mocanu a anuntat despre incidentul din Padurea Domneasca, procuratura generala a emis un comunicat prin care anunta ca exista un suspect pe marginea acestui caz si ca asteapta rezultatele expertizei balistice.

In document nu s-a anuntat cine efectueaza expertiza, insa surse din ministerul de interne declarau ca pana la 6 ianuarie niciunul dintre cele 2 laboratoare din tara, nici al MAI si nici al Centrului National de Expertiza Judiciara, subordonat Ministerului Justitiei, nu primise probe pentru a efectua o astfel de expertiza.

Solicitati de Pro Tv, procurorii care se ocupa de acest caz au refuzat sa faca orice fel de declaratii despre expertiza balistica. Ministrul justitiei a confirmat pentru PRO TV ca in cazul Paciu, expertiza a fost efectuata de Centrul national. Potrivit unor surse de la interne, expertiza a fost deja efectuata, iar rezultatele au fost transmise procuraturii generale, care investigheaza cazul.