Cei sapte banditi care terorizau nordul republicii vor fi adusi in curand pe banca acuzatiilor. Dosarul pentru banditism si furt a fost trimis la Curtea de Apel.


Membrii gruparii au fost retinuti pe 3 iunie curent, in timp ce pregateau cel de-al saselea atac banditesc asupra unei locuinte din Ialoveni. Potrivit oamenilor legii, timp de jumatate de an, persoanele invinuite au comis 5 atacuri banditesti asupra locuintelor din Donduseni, Drochia, Soroca si un furt dintr-un apartament din capitala.

Potrivit procuraturii, in afara de aceste infractiuni, membrii gruparii armate sunt suspectati in comiterea altor sase atacuri banditesti similare in nordul si sudul republicii. Potrivit politiei, nu toti membrii bandei au fost prinsi, alti cativa indivizi fiind dati in cautare.

Daca vor fi gasiti vinovati, cei sapte banditi retinuti ar putea fi condamnati la cate 15 ani de inchisoare.