Ore intregi petrecute in gara, vama sau aeroport. Asta au indurat cei care s-au incumetat sa se porneasca la drum. Orarele mai multor rute interurbane au fost date si astazi peste cap. Majoritatea curselor au intarziat, iar altele au fost anulate. Ca sa reziste iernii, pasagerii s-au inarmat la drum cu hrana si haine groase, iar soferilor le-a trebuit nervi... de gheata.
Majoritatea curselor interurbane si internationale au intarziat, iar legatura cu orasele ucrainene Ismail si Bolgrad ramane blocata. Niciun autobuz nu a ajuns si nu s-a intors de-acolo deja de cateva zile.
Situatia a fost dificila si in vami unde soferii au stat ore intregi, formand cozi de cativa kilometri.
Tot din cauza vremii rele, o cursa aeriana din Verona a fost amanata ieri, iar cei peste 80 de pasageri au ajuns abia astazi la Chisinau.


