A câștigat o mașină la un concurs de aruncări din NBA, dar organizatorii au refuzat să îi dea premiul. Este vorba despre un fan, care a îndeplinit provocarea odată cu sunetul sirenei, motiv pentru care nu i-a fost validată aruncarea. Totuși, povestea a avut un final fericit pentru suporter.

Publicat:03.04.2024, 18:48

În pauza dintre sferturile doi și trei ale meciului Utah Jazz – Cleveland Cavaliers, un spectator din tribune și-a încercat norocul, concursul având reguli simple. Trebuia să nimerească în coș din trei poziții diferite în 30 de secunde, având un număr nelimitat de încercări. Dacă din colț și din centru a fost precis, atunci ultima poziție i-a dat bătăi de cap. Mingile ratau una după alta coșul, până când una a intrat, doar că exact când a sunat sirena. Tânărul a fost anunțat că ultima aruncare a fost după sirenă, așa că a pierdut concursul, iar în loc de mașină va primi 600 de dolari. În sală au răsunat huiduieli.

Compania care a organizat concursul a revizuit decizia arbitrilor și a ajuns la concluzia că aruncarea într-adevăr a fost după sirenă, dar tânărul va primi mașina.

Este vorba de un Hyundai Kona, care ajunge să coste și câteva zeci de mii de dolari. Concursurile de acest gen au devenit o tradiție la meciurile de acasă ale clubului Utah Jazz și sunt organizate de o rețea de dealeri auto. În acest an, trei spectatori au plecat acasă cu mașini. Aceste provocări trezesc interesul fanilor dezamăgiți de prestația echipei. Utah Jazz a suferit a 10-a înfrângere consecutivă noaptea trecută, ocupă locul 12 în Conferința de Vest din NBA și nu mai are șanse la play-off.