A fost dat startul unui nou sezon al campionalului national la socca. Opt echipe au inceput lupta pentru mult ravnitul trofeu de campioana la minifotbal in Amoliga, iar ieri, s-au disputat deja primele partide. Gruparea Nistru-Rostimport a oferit surpriza serii. Alb-verzii au invins-o pe finalista din stagiunea precedenta, FC Geotermal, cu 4 la 1.

Desi erau considerati favoriti, jucatorii lui FC Geotermal au dat-o in bara din primul meci al noului sezon. Echipa pregatita de Sergiu Epureanu a reusit sa marcheze un singur gol in poarta celor de la Nistru-Rostimport si sa incaseze tocmai patru. Plonis, Negara, Cojocari si Onofrei au iesit la rampa pentru alb-verzi.

Intre timp, echipele din Tiraspol si Balti s-au despartit indecis, scor 1 la 1. Gheorghe Boghiu a marcat pentru alb-albastri de la jumatatea de teren a echipei sale, iar galben-negrii au egalat scorul prin Ghenadie Orbu.

Maine se vor disputa celelalte doua meciuri din cadrul etapei de debut al noului sezon. Partidele se vor desfasura pe arena de la Ciorescu, fara spectatori.