A început o nouă ediție de Premier League. În meciul de deschidere al stagiunii, gruparea Manchester United a învins la limită adversarii de la Fulham. Un jucător proaspăt transferat a adus cele trei puncte diavolilor roșii.
După o prestație dezamăgitoare în sezonul trecut, când a ocupat locul 8 în campionat, dar a smuls biletul spre Liga Europei, câștigând Cupa Angliei, Manchester United s-a întărit în această vară. Diavolii roșii au cheltuit peste 160 de milioane de euro pentru Leny Yoro, Joshua Zirkzee, Matthijs de Ligt și Noussair Mazraoui. Antrenorul Erik ten Haag a primit, poate o ultimă șansă la cârma echipei, iar debutul noului sezon a fost dificil. United a avut câteva ocazii bune de gol în prima repriză de pe Old Trafford. Căpitanul Bruno Fernandes a ajuns de câteva ori pe poziție de finalizare, dar nu l-a învins pe Bernd Leno. Fulham a răspuns palid, dar cu execuții spectaculoase pe alocuri, iar punctul culminant a venit în minutul 87.
Atacantul olandez Joshua Zirkzee, transferat pentru aproximativ 42 de milioane de euro de la suprinzătoarea Bologniei a lui Thiago Motta, a reluat mingea centrată de Garnacho cu vârful piciorului, marcând în primul meci pentru diavolii roșii. Așadar, Manchester United debutează cu dreptul în noua ediție de Premier League, dar va avea teste serioase în următoarele etape, urmând să joace mai întâi cu Brighton, iar apoi cu Liverpool.

