Daniil Medvedev a scăpat ieftin după ieșirile necontrolate de la US Open, în meciul din primul tur, cu Benjamin Bonzi. Rusul a fost sancționat cu o amendă de doar 42.500 dolari, deși presa din Vest anticipa că organizatorii Flushing Meadows vor fi mult mai duri, mai ales că fostul număr unu mondial s-a comportat provocator și în anii precedenți, scrie eurosport.ro.

UPDATE Daniil Medvedev a fost amendat cu doar 42.500 de dolari pentru circul de prost gust făcut la US Open, în primul tur. Acest lucru reprezintă puțin peste o treime din premiul primit de campionul din 2021 (orice jucător calificat pe tabloul principal a avut garantat un cec de $110,000).

Din amenda totală, o penalizare de 30.000 de dolari a fost aplicată pentru comportament nesportiv, provocări și gesturi. Restul de 12.500 de dolari a venit pentru distrugerea rachetei la final, când a lovit de zeci de ori cu "obiectul muncii", dezamăgit de pierderea partidei.

Știrea inițială

Ce amendă se speculează că va primi Daniil Medvedev, după fiascoul de la US Open 2025

Comportamentul lui Daniil Medvedev în meciul său din primul tur al US Open 2025, împotriva lui Benjamin Bonzi, nu avea cum să treacă neobservat de oficialii turneului.

Țipetele rusului la arbitrul de scaun, gesturile și cuvintele sale nesportive și chiar și lovirea agresivă cu racheta, la final de meci, l-ar putea costa amenzi în valoare totală de 100.000 de dolari. Acest cuantum nu a fost încă confirmat de organizatori, dar mai mulți jurnaliști importanți din Vest au informații, pe surse, în acest sens.

Amenda va fi atât de mare și pentru că Daniil nu a avut niciun regret după „circul" deplorabil pe care l-a făcut, la conferința de presă de după meci spunând că „am vrut să fac mai rău".

Apărută în emisiunea "Retour Gagnant" de pe Eurosport, antrenoarea mentală a lui Daniil Medvedev, Francisca Dauzet, a comentat comportamentul deplorabil al jucătorului său și a admis că ce a făcut rusul a depășit cu mult limita "tolerabilului".

„În acest meci, este adevărat că există lucruri care nu sunt acceptabile în comportamentul său, dar problema la el e că intră într-o spirală internă. Și este foarte dificil să gestioneze lucrurile: când suntem profund furioși, mai ales dacă acea ură e îdreptată spre propria persoană, este foarte dificil să ieșim din buclă, să ne recalibrăm și să ne comportăm normal.

Pentru toată lumea ce a făcut el pare o nebunie, desigur. Trebuie lucrat în această direcție. Pe de altă parte, nu știu dacă ar trebui să îl învinovățim atât de mult, pentru că se folosește foarte, foarte bine de astfel de momente. Și, atâta timp cât turneul nu-l sancționează, ce putem spune?", a explicat Dauzet.

Hugo Gaston, cea mai mare amendă din tenis. Daniil Medvedev va "urca" pe podium

Dacă amenda va fi confirmată oficial, aceasta va fi cea mai mare din istoria US Open și a 3-a din toate timpurile.

În acest moment, Hugo Gaston deține "recordul", cu 133.000 de euro (144.000 dolari) penalizare pentru modul în care a încercat să fure la turneul de la Madrid, în 2023. Atunci, la 5-3 şi avantaj pentru Coric, în primul set al duelului de la Caja Magica, francezul a aruncat intenţional o minge din buzunar, în speranţa că punctul va fi repetat.

Gaston a fost considerat recidivist, după ce sezonul de dinainte (2022) procedase identic, în dorinţa de a repeta puncte pe care nu mai avea şansa să le câştige. ATP a vrut să dea un exemplu prin jucătorul din Hexagon şi i-a acordat o amendă uriaşă.

Până la sportivul din Hexagon, rebelul Nick Kyrgios se "lăuda" cu cea mai mare amendă din toate timpurile: 113.000 de dolari, pentru ce a făcut la Cincinnati, în 2019. Atunci, într-un meci din turul secund al competiţiei, cu Karen Khachanov, jucătorul de la Antipozi s-a dezlănţuit: a rupt două rachete şi i-a adresat mai multe cuvinte jignitoare arbitrului Fergus Murphy. "Eşti o unealtă inutilă" a fost unul dintre puţinele apelative folosite de Nick atunci şi care pot fi redate.