Iar în Europa League, Ajax a avut nevoie de 34 de lovituri de departajare pentru a o învinge dramatic pe Panathinaikos. Acesta este un record al competiției.

Restructurată din temelii, și după un sezon dezastruos, Ajax Amsterdam, are parte de momente de bucurie în cupele europene. Renumita echipa olandeză s-a calificat în play-off-ul Europa League, după o dublă dramatică contra echipei din Grecia Panathinaikos. Lăncierii s-au impus la Atena cu 1 la 0, dar aseară Panathinaikos a dus meciul în prelungiri prin reuşita lui Tete.

Astfel, au urmat prelungiri, iar echipa calificată s-a decis la loviturile de departajare. A fost un adevărat maraton al loviturilor de la 11 metri. Brobbey a ratat de două ori de la Ajax ...

Dar în cele din urmă oaspeții au ratat cinci penalty-uri față de patru ale gazdelor. Remko Pasveer, portarul lui Ajax, a avut cinci intervenții superbe, a marcat și el, ajutând gazdele să câștige la loviturile de departajare. Așadar, Ajax se impune cu scorul de 13 la 12 la loviturile de departajare, stabilind un record de penalty-uri în Europa League.

Recordul mondial pentru cea mai lungă serie de lovituri de la 11 metri din istorie a fost stabilit în luna mai, când cluburile israeliene de liga a treia Shimshon Tel Aviv și Dimona, care au avut nevoie de 56 de lovituri de departajare pentru a rezolva meciul din semifinalele barajului de promovare.