Al doilea cel mai înalt om din lume este nevoit să doarmă pe podea la Jocurile Paralimpice. Este vorba despre o vedetă a sportului iranian, care are 2 metri și 47 de centimetri.
Morteza Mehrzadselakjani este pe prima pagină a ziarelor pentru că este atât de înalt încât trebuie să doarmă pe podea la Jocurile Paralimpice de la Paris, deoarece nu există paturi care să i se potrivească. Cu o înălțime de 2 metri și 47 centimetri, iranianul este al șaptelea cel mai înalt om din istoria înregistrată și a doua cea mai înaltă persoană în viață. Alături de naționala Iranului de volei, acesta s-a calificat în semifinalele competiției de la Paris, după 3 victorii categorice în grupa împotriva Braziliei, Germaniei și Ucrainei.
Mâine, în penultimul act, echipa Iranului se va bate pentru un loc în marea finală cu Egiptul. Cunoscut mai bine sub numele de Mehrzad, sportivul țintește a treia medalie de aur, la Jocurile Olimpice. El a făcut parte din echipa paralimică iraniană de volei la Olimpiada de la Rio din 2016 și la Tokyo în 2020, atunci cand Iranul a devenit, de fiecare dată, campioană.
Potrivit celor de la Daily Telegraph, Mehrzad este atât de înalt încât poate lovi o minge care se află la 1,80 metri de sol în timp ce stă pe podea. În vârstă de 36 de ani, dublul campion paralimpic îi eclipsează chiar și pe cei mai înalți baschetbaliști, dar în copilărie nu i-a plăcut niciodată atenția pe care a primit-o pentru înălțimea sa remarcabilă.
El este cel mai înalt atlet care a concurat vreodată la Jocurile Olimpice sau Paralimpice. Sportivul s-a născut cu gigantism, iar la vârsta de 15 ani, a suferit un accident de bicicletă, fracturându-și pelvisul. Consecința a fost limitarea creșterii piciorului drept, care a devenit cu 15 centimetri mai scurt decât cel stâng.

