Alexandr Zverev versus generația tânără: Shelton, Fils, Jodar și Carlos Alcaraz versus Daniil Medvedev par cele mai captivante dueluri din faza grupelor de la Turneul Campionilor. Tragerea la sorți a avut loc, iar duminică va începe cursa dintre opt cei mai buni jucători ai sezonului. Organizatorii pun la bătaie cel mai mare premiu din istoria tenisului, peste 5,1 milioane de dolari pentru campionul neînvins.
„ În grupa John McEnroe îl vom avea pe jucătorul cap de serie numărul 1, Alexander Zverev.”
În urma tragerii la sorți, cel mai în formă jucător al sezonului, care este și lider mondial, Alexander Zverev, a fost repartizat în grupă alături de trei reprezentanți ai noii generații. Este vorba despre numărul 4 mondial, Ben Shelton, francezul Arthur Fils și revelația sezonului, Rafael Jodar, care a impresionat la primul an în circuit.
Un alt spaniol, Carlos Alcaraz, este favoritul grupei Ivan Lendl. Finalistul ediției trecute va avea doi jucători experimentați ca adversari: pe Daniil Medvedev lui Frances Tiafoe, lista fiind completată de Flavio Cobolli, finalistul de la Roland Garros. Italianul, la fel ca Tiafoe, Jodar și Fils vor participa în premieră la Turneul Campionilor. Antrenamentele la Torino sunt în toi, iar favoriții principali, Alexander Zverev și Carlos Alcaraz, au disputat un tie-break spectaculos. Ibericul a învins cu 18 la 16.
Turneul Campionilor, confruntarea dintre opt cei mai buni tenismeni ai sezonului potrivit clasamentului ATP, începe duminică cu partida dintre dublul campion, Alexander Zverev, și Rafa Jodar. Ibericul este, de fapt, înlocuitorul lui Jannik Sinner, deținătorul trofeului, care este accidentat. În caz că noul campion va câștiga toate partidele, premiul va fi de aproximativ 5 milioane 170 de mii de dolari, cea mai mare recompensă din istoria turneelor ATP. În cazul unei înfrângeri în grupă, campionul ar încasa circa 2,4 milioane de dolari.

