Alte doua medalii pentru judocanii moldoveni la Grand Prix-ul din Croatia. Victor Sterpu a cucerit argintul, iar Dorin Gotonoaga s-a ales cu bronzul.
Victor Sterpu si-a facut aparitia pe podiumul de premiere la Grand Prix-ul din Croatia. Judocanul moldovean a cucerit argintul, in categoria de pana la 73 de kilograme. In finala, sportivul nostru a cedat in fata azerului Hidayat Heydarov, care a reusit un ippon in ultimele secunde ale duelului.
Cu o medalie s-a ales si Dorin Gotonoaga. El si-a adjudecat bronzul, in categoria de pana la 81 de kilograme. In finala mica, judocanul moldovean s-a intalnit cu francezul Baptiste Pierre, pe care l-a invins prin ippon.
Asadar, lotul Moldovei de judo a cucerit trei medalii la Grand Prix-ul din Croatia. Pe langa Sterpu si Gotonoaga, s-a facut remarcat si Denis Vieru, care acum doua zile a luat aurul, in categoria de pana la 66 de kilograme.

