Aplauze la scenă deschisă pe San Siro pentru Andrea Kimi Antonelli. Noul campion mondial din Formula 1 a fost spectator la meciul dintre Italia și Franța, fiind vizibil emoționat când i-a fost scandat numele la pauză.

Fața lui Kimi Antonelli a apărut pe ecranul uriaș al stadionului, iar pilotul din Formula 1 a fost scăldat în ovații și aplauze, crainicul scandându-i numele. Italianului, vizibil emoționat, aproape că i-au dat lacrimile. 

Antonelli a dezvăluit că a fost la primul său meci pe San Siro, venind la invitația președintelui Federației de Fotbal din Italia. Prezența sa a fost de bun augur, Squadra Azurra reușind o victorie mare contra Franței. 

Kimi Antonelli a scris, la rândul său, istorie când a devenit la 20 de ani cel mai tânăr campion din istoria Fromula 1. Pilotul Mercedes și-a asigurat titlul la începutul lunii în Mexic, înainte de sfârșitul sezonului.