Campioana Moldovei, Petrocub Hîncești, va juca în această seară primul meci oficial din istorie în faza principală a cupelor europene. Echipa noastră va evolua în Conference League pe stadionul Zimbru din Chișinău. Petrocub va întâlni formația cipriotă Pafos, visând la un debut cu dreptul.  

Vladimir AMBROS, CĂPITAN „PETROCUB HÎNCEȘTI”:  „E important să începi orice competiție cu un câștig, pentru că asta îți dă aripi, îți dă încredere.   ”

Petrocub țintește rezultate înalte în prima aventură europeană din istoria clubului. Noul format al Ligii Conferinței impune ca toate cele 36 de echipe participante să dispute șase dueluri și doar primele 24 vor putea evolua în runda eliminatorie.

Andrei MARTIN, ANTRENOR „PETROCUB HÎNCEȘTI”:  „Noi avem un singur scop: să intrăm pe teren și să câștigăm meciuri pentru a atinge scopurile puse la moment, apopiindu-ne de scopul final. Dacă ești în primele 24 de echipe e super. La moment, acesta este visul nostru. ”

Primul meci al campioanei Moldovei va fi cel contra liderei primei ligi din Cipru, după cinci etape, Pafos. Echipa, cu un lot cotat la circa 24 de milioane de euro, a fost studiată de staff-ul celor de la Petrocub, care se așteaptă la o partidă asemănătoare cu dubla împotriva celor de la APOEL Nicosia. În preliminarii, Petrocub a cedat cu 0 la 1 în deplasare și a remizat acasă contra ciprioților.

Vladimir AMBROS, CĂPITAN „PETROCUB HÎNCEȘTI”:  „Am jucat cu APOEL, care a fost campioană. Acum vom juca cu Pafos, cred că sunt echipe de același nivel. Nu cred că va fi ceva nou pentru noi. Trebuie să jucăm bine, să fim încrezători și sunt sigur că rezultatul va fi pozitiv. ”

Andrei MARTIN, ANTRENOR „PETROCUB HÎNCEȘTI”:  „Se observă că toate echipele cipriote sunt bazate pe viteză, pe faza de tranziție, adică foarte rapid pleacă în atac. Au jucători selectați de antrenor pentru acest stil. Vor viteză, vor intensitate.”

Duelul se va juca pe stadionul Zimbru din capitală, de la ora 22. Centralul partidei va fi danezul Mikkel Redder.

Andrei MARTIN, ANTRENOR „PETROCUB HÎNCEȘTI”:  „Trebuie luptă, suporterii îi invităm în tribune să ne susțină, să fie alături de băieți, să îi încurajeze, pentru că avem nevoie de ei. ”

Următorul duel din Conference League pentru clubul din Hîncești va fi cel de pe terenul grupării poloneze Jagiellonia. Petrocub va mai juca acasă cu Rapid Viena și Real Betis, iar în deplasare se va bate cu Istanbul Bașakșehir și Hearts din Scoția.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.