Aryna Sabalenka a sarbatorit din plin victoria obtinuta ieri la Australian Open. Dupa o petrecere care a durat toata noaptea, tenismena din Belarus a participat la o sesiune foto alaturi de trofeu, intr-o gradina botanica din Melbourne.
- Constientizezi deja ca esti campioana la Australian Open?
Aryna SABALENKA, TENISMENA: “- Inca nu! Mai am nevoie de cateva zile ca sa realizez asta. Ma simt de parca sunt pe o alta planeta.
– A fost o noapte distractiva. Toata lumea era foarte fericita. Cativa dintre noi nu au mai putut veni astazi, pentru ca a fost prea mult noaptea.”
Sabalenka s-a plimbat cu barca pe apele unui lac, avand trofeul de la Australian Open in brate. A urmat o sesiune foto si discutiile cu jurnalistii, in care tenismena a recunoscut ca nu a prea dormit in aceasta noapte. Sportiva de 24 de ani a castigat ieri turneul de la Australian Open, dupa ce a invins-o in finala pe Elena Rybakina din Kazahstan. Acesta a fost primul Grand Slam castigat de o jucatoare care a evoluat sub steag neutru. Dupa succesul obtinut, Aryna Sabalenka si-a trecut in palmares primul trofeu de Mare Slem al carierei si va urca pe locul doi in clasamentul mondial.

