Lidera mondială Aryna Sabalenka a reușit o victorie clară cu Mirra Andreeva și bielorusa e aproape de primul trofeu din acest an. Sabalenka a obținut calificarea în finala de la Brisbane, pentru a doua oară la rând.

Publicat:04.01.2025, 20:41

Aryna Sabalenka a învins-o în această dimineață, în două seturi, pe Mirra Andreeva, în semifinalele turneului WTA 500 de la Brisbane. Deși sportiva de 17 ani a avut o evoluție bună, demonstrând că este una dintre cele mai promițătoare tinere jucătoare din circuit, Andreeva nu a putut să facă față unui joc dominant al liderului mondial. La capătul unui meci de o oră și 31 de minute de joc, bielorusa s-a impus cu 6 la 3 și 6 la 2.

Aryna Sabalenka s-a calificat astfel în prima sa finală din 2025, urmând a juca pentru a doua oară în carieră pentru titlul turneului WTA 500 de la Brisbane. În duelul pentru trofeu, Sabalenka va sta față în față cu Polina Kudermetova - locul 107 în topul WTA. Rusoaica a trecut în semifinale de ucraineanca Anhelina Kalinina, scor 6 la 4, 6 la 3.

Campiona turneului de la Brisbane va câștiga un premiu de aproape 200 de mii de dolari și își va adăuga 500 de puncte în topul mondial.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.