Atacantul naționalei Moldovei, Virgiliu Postolachi, a marcat din nou pentru CFR Cluj, dar echipa sa a pierdut aseară. Gruparea altui moldovean, cea a căpitanului Vadim Rață, U Cluj, s-a impus în derby-ul Ardealului și a revenit pe primul loc în campionatul României.
Derby-ul Ardealului dintre U Cluj și CFR Cluj, a închis etapa cu numărul 19 a Superligii române și a oferit un duel spectaculos. În primul sfert de oră de joc, U Cluj a irosit 3 ocazii de a înscrie, ba mai mult șepcile roșii au avut și un gol marcat, dar anulat pe motiv de offside. Și deși marile șanse au fost de partea elevilor lui Sabău, jucătorii lui Dan Petrescu au fost cei care au intrat la cabine în avantaj. Louis Munteanu a înscris pentru 1 la 0, după o lovitură de la 11 metri, care a fost blocată în primă fază de portarul gazdelor, dar vârful lui CFR a reaționat și a marcat din a doua încercare. Imediat după pauză, gazdele au dat replica și stoperul argentinian, Lucas Masoero a răsturnat scorul, marcând rapid de două ori.
Ba mai mult, cu 20 de minute înainte de final, moldoveanul Vladislav Blănuță, care reprezintă naționala României de tineret, a făcut 3 la 1 după o fază frumoasă pe cont propriu. Tabela avea să fie închisă de un alt moldovean. Atacantul naționalei noastre, Virgiliu Postolachi, a punctat în urma unui corner și a făcut ca finalul partidei să fie unul incendiar.
Nu a fost însă suficient, U Cluj a rezistat și reușește pentru a doua oară în acest sezon să învingă marea rivală CFR, cu același scor de 3 la 2. Astfel, după 4 partide fără succes, U Cluj obține cele 3 puncte și revine în poziția de lider al Superligii românești, la egalitate de puncte cu FCSB, ambele având câte 33 de puncte. De partea cealaltă, CFR rămâne pe locul 4, cu 31 de puncte.
Între timp, formația Hermannstadt a reușit a treia victorie consecutivă în campionat și se îndepărtează de echipele din subsolul clasamentului. Tot ieri, echipa din Sibiu s-a impus cu 1 la 0 în fața grupării Oțelul Galați, duelul fiind decis de golul lui Dragoș Iancu din minutul 26.

