Atleta Dimitrina Bezede și-a încheiat parcursul la Jocurile Olimpice. Sportiva noastră a obținut rezultatul de 16,35 metri în calificări, ce nu i-a permis să meargă în finală.

Dimitriana Bezede a reușit toate cele trei aruncări, dar nu s-a apropiat de 18,15 metri, care i-ar fi permis calificarea directă în finală. Moldoveanca a ocupat locul 14 în a doua sesiune de calificare, încheindu-și evoluția la Jocurile Olimpice. Aceasta a fost a treia ediție a Jocurilor Olimpice la care a participat Dimitriana Bezede. 

Moldova a plecat la Paris cu cinci atleți, ultimul urmând să evolueze în această seară. 

Andrian Mardare va participa alături de 11 adversari în finala probei de aruncare a suliței, după prestația superbă în calificări, unde a reușit o aruncare peste baremul de calificare.