Atletico Madrid rămâne aproape de podium în campionatul Spaniei. Echipa pregătită de Diego Simeone a înregistrat primul succes al sezonului în deplasare, triumfând pe terenul celor de la Real Betis.
Giuliano Simeone, fiul antrenorului de la Atletico Madrid, a deschis scorul în minutul 3. În prelungirile primei reprize, mijlocașul ofensiv transferat vara, Alex Baena, a dublat avantajul.
Acesta a fost primul său gol în tricoul echipei din capitala Spaniei. În ciuda ocaziilor din repriza secundă, Real Betis a pierdut cu 0 la 2. Formația din Sevilla ocupă locul șase în campionat, la trei puncte în spatele celor de la Atletico, care se află pe poziția a patra.
Elevii lui Simeone au înregistrat cinci victorii și două remize în ultimele șapte etape, dar au câștigat în premieră pe teren advers.
