Au luptat accidentati si au sperat ca pot aduce acasa medaliile de aur. Totusi din cauza traumelor, luptatorii Radu Lefter si Nicolae Grahmez nu si-a putut atinge scopul de a deveni campioni europeni.

Nicolae Grahmez a inceput in forta batalia din finala categoriei de pana la 70 de kilograme. Moldoveanul avea un avans de patru puncte in fata adversarului Dzhabrall Gadzhiev. Totusi, pe final, azerul a preluat initiativa si a reusit sa revina in joc. Partida s-a incheiat la egalitate, scor 5 la 5, iar arbitrii l-au ales castigator pe sportivul din Azerbaidjan.

Nicolae GRAHMEZ, LUPTATOR: Sa va spun sincer, eu nu prea sunt multumit de rezultatul obtinut, intrucat nu mi-a ajuns doar un pic ca sa castig medalia de aur si sa devin campion european. Nu ma voi opri aici, deoarece am primit o trauma. Mi-am fracturat genunchiul in prima lupta contra reprezentantului din Kosovo si mai departe am luptat cu trauma.”

Tot din cauza unei traume a cedat si Radu Lefter. In finala categoriei de pana la 97 de kilograme, moldoveanul a fost invins fara drept de apel, scor 10 la 0, de un sportiv din Federatia Rusa.

Radu LEFTER, LUPTATOR: “As fi putut invinge, insa din cauza unei traume anterioare suferita la brat, spre sfarsitul luptei am pierdut din stabilitate.”

In urmatoarele zile, pe salteaua de lupta isi vor face aparitia reprezentatele feminine, dar si luptatorii de stil greco-roman din Moldova. Campionatul European Under-23 Seniori se desfasoara in capitala Macedoniei de Nord.